• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 247.000 DE FERMIERI PE PRIMA LISTĂ LA APIA! Care este ORDINEA ÎN CARE SE ACHITĂ AVANSUL DIN SUBVENȚII!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Fermierii vor primi 70% din plăţile directe pe suprafaţă, începând cu primul minut din 16 octombrie, peste 247.000 de dosare fiind prelucrate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură până la această dată. Anunțul vine direct de la ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care precizează că primii care intră la plată sunt fermierii din sectorul vegetal.

    „Şi acum suntem în situaţia de a acorda la timp subvenţiile, şi o spun pedalând pe această afirmaţie: la cumpăna nopţii, în primul minut din 16 octombrie. Vă spun cu exactitate. Avem prelucrate până la această dată 247.000 de dosare pentru fermieri. Începem să dăm aceste subvenţii în aşa fel încât dumneavoastră, fermierii, să le puteţi valorifica în funcţie de interes, în funcţie de nevoi, într-un cuvânt ce decideţi să faceţi cu ele, important este să le aveţi„, a spus Petre Daea.

    Întrebat dacă din 16 octombrie vor primi avans şi crescătorii de animale, nu doar fermierii din sectorul vegetal, ministrul a răspuns: „Categoric da, dar într-o eşalonare„.

    „Este o informaţie utilă pentru cei care dau cu sapa şi lucrează efectiv pentru ceea ce ne trebuie. Azi am primit comunicarea Comisiei Europene prin care se spune că România, la solicitarea noastră, dă 70% avans din plăţile directe şi 85% din FEADR pe măsurile specifice. Da. Începem prima dată cu avansul pentru plăţile directe pentru fermierii cu culturi şi apoi pentru cei din zootehnie„, a subliniat şeful MADR.

    Guvernul a aprobat pe 4 octombrie 2018 hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, dar şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

    Astfel, plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă este de 102,5 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (50,3 euro/ha), plata pentru înverzire (58,2 euro/ha) şi plata pentru tinerii fermieri (25,8 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate.

    Pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56,1 milioane de euro, urmând să se stabilească şi cuantumul pe cap de animal.

    Avansul se va acorda până la data de 30 noiembrie, iar din 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!