• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii se pregătesc de protest. Vor să ceară demisia ministrului Petre Daea

    agrointeligenta.ro

    Oierii se pregătesc de protest! Crescătorii de ovine sunt supăraţi pe ministrul agriculturii, Petre Daea, căruia vor să îi ceară demisia din cauza modului defectuos în care a ajuns sectorul de creştere a animalelor.

    Oierii se organizează pe grupurile de profil de pe Facebook iar un protest ar urma să aibă loc pentru ca pe 19 septembrie, la celebrul Târg prilejuit de coborâtul oilor de la munte care are loc la Poiana Sibiului, crescătorii să fie prezenți și cu animale.

    „Vă salut ciobănaşi am o propunere pentru voi să facem un protest care să se țină la Târgul de la Poiana Sibiului pe 19 septembrie și cu animale. Să-i cerem demisia la Daea pentru ca el a făcut campania promovează oaia, dacă nu se rezolvă ceva pentru ca e păcat să se piardă acel eveniment îndrăgit de noi ciobanii”, a fost îndemnul oierului Sergiu Husar.

    Reacţiile colegilor oieri nu au întârziat să apară iar prima confirmare de participare la protest a fost a cunoscutului crescător de animale, Ioan Suciu, care a luat atitudine de nenumărate ori pentru a trimite un mesaj autorităţilor cu ajutorul reţelelor de socializare.

    „Sunt primul la protest, unde şi când va fi? Daea nu are nici o responsabilitate, este singurul om din stat, care doar ia salarul şi atât, fără nici o atribuţie! Aaa are una, că „dă” subvenţiile la timp…Că doar le aduce de acasă….EI NU AU OBLIGAŢII, DOAR SĂ ÎMPINGĂ VÂNTUL LA VALE….”, a comentat Ioan Suciu.

    Oierii sunt convinşi că prin închiderea târgurilor din zonele unde au fost declarate focare de Pestă Porcină Africană (PPA) se încearcă distrugerea zootehniei româneşti pentru a deveni dependenţi de produsele importate din alte ţări.

    „Frățiilor, politica europeană spune clar trebuie lichidat tot în țară și să cumpărăm mizeriile din supermarket…Aleșii sunt niște trădători… Autoritățile de orice fel sunt plătite să execute ordinele Nazistului….”, a opinat Cosmin Bozan.

    „Eu nu înţeleg un lucru: pesta porcina africană (PPA) asta se ia la porci, dar ce ai cu oile, cu caii, cu vacile, stopat târgul pentru porci dar lăsați oameni să-și schimbe animalele celelalte”, spune supărat Iliuţă Matei.

    Oierii au ajuns să doneze lâna pentru actele obligatorii la subvenţie

    În ultimele zile pe reţelele de socializare au apărut mai multe anunţuri prin care oierii căutau samsari cărora să le dea gratuit lâna doar pentru a obţine actele necesare subvenţiei de 2 lei pe kilgramul de lână vândut.

    „Salut ciobănaşi! Am tot râs no, mai ales eu, de programul de minimis cu leul de lână…Dar în toată povestea asta, este şi un lucru extraordinar de bun….Şi trebuie sa vi-l zic, un bun prieten de al meu, donează lâna de pe 600 de oi turcane, numai pentru acte! Şi eu am făcut la fel, donat, dar nu chiar asa ca el…Şi ce să vezi că-i face acte de pe 600 de oi, pe 3500 kilograme de lână. Aşa nu pare mult, dar parcă în realitate o Ţurcană să dea 6 kg de lână,eu stiu ce sa zic! Şi cum am simţul umorului cât de cât dezvoltat, i-am zis să vezi tu când va veni impozit pe 3500 kg.,să văd pe unde scoţi cămaşa. Aşa că ne putem pregati din nou de nişte „cifre” record şi la lână, nu numai la porumb şi grâu! Sper să nu vadă nimeni din Minister să spună pe la Europa că Ţurcanele noastre dau atâta lână, că atunci chiar nu mai scăpăm de Cartea Recordurilor”, a spus oierul Ioan Suciu.

    Oierii i-au atras atenţia crescătorului de animale că „artificiul” făcut pentru a încasa subvenţia nu va primi aprobarea Direcţiei Agricole, unde se depun actele, din cauză că regulile pentru banii de la stat prevede un barem de 3,5 kilograme de lână pe cap de oaie.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM